REMOTE DESKTOP

Definiţie - Ce înseamnă desktop la distanţă?

Un desktop la distanţă este un program separat sau o caracteristică gasite pe majoritatea sistemelor de operare care permite unui utilizator să acceseze un computer desktop-ul sistemului de operare. Accesul se produce prin Internet sau prin altă reţea într-o altă locaţie geografică şi permite utilizatorilor să interacţioneze cu acest sistem ca în cazul în care acestea au fost fizic la computerul lor. Dispozitivele USB cu capacitatea de a recrea pe ecranul unui utilizator de la distanţă sunt denumite în mod obişnuit de birouri sigure la portabile.
Techopedia explică Remote Desktop

Un desktop de la distanţă permite utilizatorilor să acceseze o staţie de lucru la locul de muncă atunci când, la domiciliu sau invers, rezolva o problemă de calculator de la distanţă, a efectua sarcini administrative pur şi realiza demonstraţii de un proces sau o aplicaţie software. Protocoalele pentru conectivitate de la distanţă pe ecranul includ Remote Desktop Protocol, reţeaua de calcul virtuale, NX tehnologie şi arhitectură de calcul independente. În plus, calculatoarele fără cap (fără monitor, tastatură sau mouse-ul) poate fi accesat cu uşurinţă de la distanţă de către administratori. Un desktop de la distanţă este utilizat de către personalul multi producatori de calculatoare ", suport tehnic pentru a accesa, diagnostica, repara sau reconfiguraţi un utilizator al sistemului de operare, aplicaţie sau hardware problema.

VPN (Virtual Private Networks)

O reţea virtuală privată (VPN - Virtual Private Network) permite computerelor care se găsesc în reţele locale diferite să comunice între ele sigur şi simplu, chiar dacă se găsesc la mare distanţă unele faţă de altele. O reţea privată poate fi stabilită între două computere din birouri aflate în locaţii diferite sau din mii de computere din diferite părţi ale lumii.
    Reţelele VPN sunt sigure pentru că realizează o criptare foarte sigură pentru a proteja datele dumneavoastră în timp ce traversează Internetul. Chiar dacă un hacker ar "trage cu urechea" la comunicaţie, nu ar putea înţelege datele transmise, pentru că datele sunt criptate.
    Un alt aspect important al tehnologiei VPN este că echipamentele VPN monitorizează continuu datele pe care le transmit, utilizând proceduri sofisticate pentru a se asigura că informaţia nu este alterată în timpul traversării reţelei publice.
    Cel mai adesea, tehnologiile VPN sunt utilizate pentru legarea a două sau mai multe reţele locale (LAN), pentru a forma o mare reţea virtuală. Astfel, utilizatorii şi serverele care se găsesc la distanţă unul faţă de celălalt, în diferite locaţii geografice, sunt aduşi în aceeaşi reţea, lucrând împreună ca şi cum ar aparţine aceleiaşi reţele locale.
    Avantaje ale reţelelor virtuale private (Virtual Private Network):
- simplitate: transferul de date între elemente de reţea care se găsesc în locaţii diferite devine la fel de uşor ca tranferul de date în interiorul aceleiaşi reţele locale;
- preţuri reduse: nu este nevoie de linii de transmisiune dedicate între birourile aflate la distanţă. Reţeaua VPN utilizează legătura la Internet pe care o aveţi deja;
- securitate: datele transferate prin VPN sunt transferate în deplină siguranţă, fiind criptate cu SSL.
    Serverele de VPN SIA sunt compatibile cu standardele industriale actuale şi oferă o alternativă eficientă şi rentabilă la alte soluţii VPN. Serverele de VPN SIA sunt foarte potrivite pentru întreprinderile mici şi medii, utilizările lor tipice fiind:
- conectarea a două sau mai multe reţele locale în reţeaua mare a firmei;
- conectarea în reţeaua firmei a unuia sau mai multor utilizatori aflaţi la distanţă (roaming users). De exemplu unul din angajaţii firmei care nu se găseşte în birou ci lucrează de acasă sau de pe teren, poate accesa resursele din reţeaua internă a firmei conectându-se peste Internet la server-ul de VPN aflat la sediul firmei.

Intranetul

Intranetul este un spaţiu privat care oferă angajaţilor dintr-o companie posibilitatea de a organiza şi accesa rapid informaţii, de a realiza o colaborare eficientă, managementul informaţiilor, cunoştinţelor, proiectelor, într-un mediu bazat pe protocoluri Internet şi browsere web.

În majoritatea companiilor apar probleme legate de schimbul defectuos de informaţii între membrii companiei şi administrarea greoaie a informaţiilor şi a documentelor deja existente.

Aplicaţiile intranet au apărut după anul 1995, în prezent acordându-li-se o atenţie deosebită de către comunitatea dezvoltatorilor, datorită soluţiilor, avantajelor ce pot fi aduse organizaţiilor.

Aplicaţia Intra_TS  dezvoltată la Timsoft permite colaborarea între membrii unei echipe, companii sau organizaţii; are facilităţi de eLearning; rulează pe unul sau mai multe servere Linux şi este accesată de către utilizatori prin intermediul browserelor web.

Ce este Intranetul si diferenta dintre Intranet si Internet?

Intranetul este o retea de comunicare asemãnãtoare Internetului, ce utilizeazã aceleasi instrumente, în special browser-ele www.
Cuvântul Intranet este format din prefixul intra corespunzãtor termenului interior si a termenului net ce este folosit în general pentru termenul de retea.
Diferenta dintre Intranet si Internet este aceea cã reteaua Intranet este o retea privatã si internã a unei companii. Termenul Intranet este foarte nou si de aceea nu este foarte bine definit. Existã diferite definitii care afirmã faptul cã o retea Intranet poate fi conectatã la Internet, sau poate folosi Internetul, în timp ce alte definitii subliniazã importanta unei separãri totale de Internet, acesta fiind protejat de bariere

Liviu Vârciu, dialog de senzaţie cu Oana Zăvoranu

Liviu Vârciu şi Oana Zăvoranu s-au contrat, au glumit, s-au supărat unul pe celălalt şi s-au complimentat. Apariţia lor la CANCAN TV a fost de senzaţie.

Oana Zăvoranu l-a luat în permanenţă la mişto pe Liviu Vârciu, pe care l-a taxat că nu ştie de glumă şi că este mult prea ţeapăn. Bruneta a fost într-o formă de zile mari şi a ţinut-o din mişto în mişto. "Dar de ce nu te calmezi tu? De ce stai aşa? Fii relaxat, nu aşa eşti tu relaxat", i-a spus Oana

Vârciu a încercat şi el să contracareze glumele Oanei, dar de cele mai multe ori a primit replici care l-au usturat. Liviu nu a ştiut de glumă şi a vrut să se ridice şi să plece când Oana Zăvoranu a început să danseze.

Liviu: "Ai intrat într-un 'cont' de umbră!"- Oana: "Ştiam că se spune con de umbră"

Oana a fost foarte dezamăgită de atitudinea lui Liviu Vârciu: "Tot ce am spus până acum a fost în spirit de glumă. Sunt foarte dezamăgită de el. Se pare că Liviu are o problemă foarte mare, e greu să ai probleme şi să le afişezi la TV. Sunt stupefiată, aşa ceva nu mi s-a mai întâmplat în nicio emisiune".

"M-a dezamăgit ca om. Un asemenea comportament, o asemenea ieşire nu am mai văzut până acum", a completat ea.

Teo Trandafir: "Nu vreau să trăiesc 1500 de ani, îmi doresc să-mi văd fiica majoră şi pot să mor liniştită"

Teo Trandafir a trecut cu bine peste problemele de sănătate pe care le-a avut şi care i-au dat mari emoţii. Fosta vedetă de televiziune îşi doreşte cel mai mult să îşi vadă fiica mare, iar apoi poate muri liniştită.

"Eu sper să nu se mai întâmple nimic. Îmi doresc să nu mai fac naveta la Viena pentru orice control. Important este că momentele grele au trecut şi acum sunt bine", a declarat Teo pentru Observator.

 

"Dorinţa mea a fost să nu se întâmple să mor atunci, că am copilul mic. Îmi doresc să trăiesc suficient ca să îmi văd fiica majoră", a precizat ea.
"Fiica mea mă ajută, are grijă să îmi iau medicamentele.  Gândeşte altfel decât copiii de vârsta ei, putem să vorbim lucruri de oameni mari", a mai spus Teo la Antena 1.

Sisteme de operare

                           Sisteme de operare; definiţii, componente, clasificări

Sistemul de operare reprezintă ansamblul de programe care asigură utilizarea optimă a resurselor fizice şi logice ale unui sistem de calcul. El are rolul de a gestiona funcţionarea componentelor hardware ale sistemului de calcul, de a coordona şi controla execuţia programelor şi de a permite comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul. Folosirea hardware-ului unui sistem de calcul ar fi dificilă şi ineficientă în lipsa unui sistem de operare. Pe scurt, sistemul de operare este componenta software care coordonează şi supraveghează întreaga activitate a sistemului de calcul şi asigură comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul.
Din punctul de vedere al interacţiunii cu componentele hardware ale sistemului de calcul şi după modul de implementare a software-ului, sistemul de operare este organizat pe două niveluri:
a. nivelul fizic include componenta firmware a sistemului de calcul; acest nivel oferă servicii privind lucrul cu componentele hardware ale sistemului de calcul şi cuprinde acele elemente care depind de structura hardware a sistemului. Tot în nivelul fizic sunt incluse programe a căror execuţie este indispensabilă, de exemplu programul care lansează încărcarea automată a sistemului de operare, la pornirea calculatorului.
La acest nivel, comunicarea cu sistemul de calcul se realizează prin intermediul sistemului de întreruperi, prin care se semnalează anumite evenimente apărute în sistem; la apariţia unei întreruperi, controlul este dat unor rutine de pe nivelul următor al sistemului de operare;
Exemplu : la sistemele de calcul compatibile PC, componenta sistemului de operare de pe nivelul fizic este componenta ROM-BIOS. Aceasta include programe grupate după funcţia lor în :
. programele care se execută la pornirea sistemului de calcul : programul POST (Power-On Self-Test), care verifică starea de funcţionare a sistemului de calcul şi programele de iniţializare a activităţii sistemului (rutina de încărcare a primului sector al discului sistem) ;
. rutinele care fac posibilă utilizarea componentelor fizice ale sistemului de calcul, rutine numite drivere fizice ; ele oferă servicii pentru lucrul cu configuraţia hardware standard a sistemului de calcul : consola, tastatura, imprimanta, perifericele standard şi ceasul sistemului. Avantajul acestei soluţii este că asigură independenţa software-ului de pe nivelul logic faţă de caracteristicile constructive ale componentelor hardware de bază, ele fiind tratate unitar, prin intermediul driverelor.
b. nivelul logic include partea de programe a sistemului de operare şi oferă utilizatorului mijloacele prin care poate exploata sistemul de calcul; comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul se realizează prin comenzi adresate sistemului de operare sau prin intermediul instrucţiunilor programelor pe care le execută; invers, comunicarea se realizează prin intermediul mesajelor transmise de sistemul de operare către utilizator.
Programele nivelului logic adresează dispozitivele hardware prin intermediul programelor nivelului fizic al sistemului de operare şi din acest motiv ele sunt independente de structura hardware a sistemului de calcul : nivelul fizic constituie o interfaţă între hardware şi nivelul logic al sistemului de operare.
Din punct de vedere funcţional, programele sistemului de operare se împart în două categorii :
a. Componenta de comandă şi control, care cuprinde programe ce au rolul de a asigura utilizarea eficientă a resurselor sistemului de calcul.
b. Componenta de servicii, care cuprinde programe destinate minimizării efortului uman implicat de utilizarea sistemului de calcul.


                                Componenta de comandă şi control a sistemului de operare
Activitatea de lansare în execuţie a unui program, activitatea de gestionare a alocării resurselor sistemului de calcul, pe toată durata executării programului, ca şi operaţiile efectuate la încheierea execuţiei acestuia, sunt funcţii realizate de componenta de comandă şi control a sistemului de operare.
Funcţiile componentei de comandă şi control ale sistemului de operare sunt:
. planificarea, lansarea şi urmărirea execuţiei programelor
. gestionarea resurselor sistemului de calcul
. depistarea şi tratarea evenimentelor deosebite care apar în timpul execuţiei programelor
. asigurarea protecţiei informaţiilor manevrate de diverse programe (aceste programe pot fi ale sistemului de operare sau programe utilizator).
Conform acestor funcţii, componenta de comandă şi control a sistemului de operare va include:
. nucleul sistemului de operare, cu funcţia de coordonare a activităţii sistemului de calcul şi a celorlalte componente ale sistemului de operare. Această componentă este rezidentă în memoria internă pe toată durata funcţionării sistemului de calcul şi se mai numeşte monitorul rezident al sistemului de operare.
. câte o componentă de gestionare pentru fiecare tip de resursă din sistem.
Funcţia de protecţie a informaţiei între procese şi funcţia de tratare a erorilor se realizează în mod specific, pentru fiecare tip de resursă, în cadrul componentei de gestionare a resursei.


Obiectivele generale ale unui sistem de operare sunt:
. automatizarea operaţiilor standard în toate etapele de exploatare a sistemului de calcul;
-minimizarea efortului uman pentru utilizarea sistemului de calcul;
. optimizarea utilizării resurselor sistemului de calcul;
. creşterea eficienţei globale în utilizarea sistemului de calcul prin:
. creşterea vitezei de execuţie a prelucrărilor
. reducerea timpului de răspuns al sistemului la solicitările utilizatorilor
. creşterea gradului de utilizare a resurselor prin utilizarea lor la capacitate maximă. 

După configuraţia hardware deservită, sistemele de operare sunt:
. sisteme de operare pentru microcalculatoare:
. sunt puternic interactive, cu un limbaj de comandă accesibil sau cu interfaţă grafică utilizator;
. unele sunt monouser şi monotasking (MS-DOS), altele multitasking (Windows), eventual şi multiuser (Unix);
. sunt uşor configurabile, oferind proceduri automate pentru încărcarea sau pentru instalarea sistemului de operare;
. ocupă un spaţiu redus în memoria internă;
. suportă dezvoltări pentru a permite conectarea în reţele de calculatoare sau ca terminale la sisteme de calcul mari;
. au funcţia de gestionare a informaţiei dezvoltată în direcţia manevrării unui număr mare de fişiere de dimensiuni mici;
. sisteme de operare pentru minicalculatoare:
. sunt interactive, multiuser şi multitasking;
. folosesc un limbaj de comandă pentru utilizatori avizaţi;
. procedurile de încărcare la conectarea sistemului şi de instalare a sistemului de operare sunt mai laborioase;
. sunt mai rigide, în cazul modificării configuraţiei hardware;
. asigură un sistem de priorităţi de execuţie dezvoltat;
. orientate pentru lucrul cu mai mulţi utilizatori, oferind un sistem complex de protecţie a informaţiei;
. orientate pentru lucrul cu multe terminale, putând îndeplini funcţia de concentrator de date;
. sisteme de operare pentru calculatoare mainframe:
. seriale sau interactive, multitasking;
. limbaj de comandă pentru utilizatori specializaţi;
. gestionează un număr mare de echipamente periferice;
. orientate pentru prelucrări complexe şi pentru volume mari de date.

Memoria Ram

                                             Ce este memoria ram?

Este puţin probabil ca cineva care a utilizat un calculator să nu fi aflat deja că acesta are memorie, chiar şi persoanele care nu utilizează calculatoare ştiu acest lucru. Totuşi ce este memoria, în afara de ceva care se găseste în orice calculator?

Pentru inceput putina teorie…

Termenul de memorie poate avea semnificatii diferite dar atunci când vine vorba de calculatoare prin memorie se intelege mecanism de reţinere a datelor ce pot fi utilizate de un echipament electronic.

Memoria unui calculator poate fi impărţită în două mari categorii:

• memorie internă sau primară

• memorie externă sau secundară

Memoria internă este zona de memorie care poate fi accesată în mod direct de către microprocesor. Orice cantitate de date înainte de a putea fi prelucrată de microprocesor trebuie să ajunga mai întâi prin memoria internă a calculatorului.

Pentru că totul trebuie să ajungă mai întâi în memoria internă dimensiunea şi viteza de lucru a memoriei RAM influenţează în mod direct performanţele unui calculator. Acesta este unul şi din motivele pentru care memoria internă este adusă de fiecare dată în discuţie atunci când trebuie evalute perfomaneţele unui calculator. Memoria internă este alcătuită aproape în totalitate  „memorie RAM”.

Memoria externă este formată din diferite dispozitive de stocare ce retin informatia pe termen lung. (precum hard disk-ul)

In imaginea de mai jos este prezentat rolul memoriei RAM intr-un calculator obisnuit. Sa ne imaginam ca doriti sa ascultati melodia dvs preferata care stiti ca se afla stocata pe hard disk. Ce se intampla atunci can faceti dublu click pe fisierul ce contine melodia? In mare hard disk-ul va transmite baitii ce contin melodia in memoria RAM, acestia vor fi stocati la o anumita adresa de unde-i va lua in primirie microprocesorul.

RAM - de la Random Acces Memory

RAM este prescurtarea de la Random Acces Memory - adică memorie cu acces aleator. Caracteristica de accesare aleatorie face referire la posibilitea de stocare şi accesare a datelor într-un mod non-secvenţial, ceea ce insemnă ca orice cantitate de date poate fi accesata in mod direct.

Memoria RAM si calculatoarele personale

Memoria RAM destinata calculatoarelor personale se prezintă sub forma unor module standardizate ca cel din imaginea de mai jos. Aceste module pot fi achiziționte de la magazinele locale și montate pe placa de bază a calculatorul in sloturile de memorie ramase libere. Memoriile RAM sunt niste componente electronice fiabile, neavand parti in miscare acestea nu se uzeaza in timp unii producatori oferind garantie pe viata.

Orice calculator personal care functioneaza are montat cel putin o un modul de memorie RAM. Atunci cand calculatorul functioneaza si nu vedeti nici un modul de memorie RAM instalat nu sunteti martorul unui fenomen paranormal - memoria RAM este acolo, de data aceasta se prezinta sub forma unor chipuri de memorie lipite direct pe placa de baza a calculatorului. Memoria RAM care vine direct lipita pe placa de baza nu este ceva comun calculatoarelor personale de tip desktop, in schimb unele calculatoare portabile sunt echipate din fabrica cu memorie RAM direct pe placa de baza pentru a se salva din spatiu.

Ce trebuie stiut despre memoria RAM?

• Memoria RAM este locul în care ajung datele înainte de a fi prelucrate de microprocesor - această memorie este spaţiul de lucru al calculatorului.

• Pentru că totul trece prin memoria RAM, capacitatea de stocare a memoriei RAM şi rapiditatea acesteia influenţează în mod direct performanţele calculatorului.

• Orice software este conceput să funcţioneze în prezenţa unei anumite cantităţi minime de memorie RAM. Dacă într-un calculator nu se găseşte minimul de memorie RAM cerut de un program - acesta va refuza să pornească sau va funcţiona necorespunzător.

• O cantitate insuficientă de memorie RAM poate afecta serios performanţele calculatorului pe ansamblu.

• Mai multă memorie RAM înseamnă performanţe mai bune ale calculatorului, sau cel puţin, aşa văd lucrurile o bună parte dintre utilizatorii de calculatoare personale. Nu încercaţi să vă opuneţi acestei păreri generale chiar in unele cazuri dubland cantitatea de memeorie nu se va observa practic nicio diferenta. 

Tipuri de memorie RAM care ne intereseaza

Memoriile RAM actuale se încadrează în tehnologia de tip SDRAM acronim ce provine de la synchronous dynamic random access memory. Fără a intra în detalii tehnice să vedem care sunt tipurile de memorie care prezintă interes pentru noi, în funcţie de vechimea calculatorului de acasă.  Trebuie mentionat ca desi toate tipurile de memorii de mai jos folosesc tehnologia SDRAM - in vorbirea curenta prin memorii SDRAM se face referire la memoriile mai vechi caractestice sfarsitului anilor ‘90, iar pentru celelalte tipuri de memorii foloseste doar denumirea scurta: DDR, DDR2 sau DDR3 fara  SDRAM.

• SDR-SDRAM - Single Data Rate SDRAM - acest tip de memorie a facut cariera începând cu mijlocul anilor ‘90 şi până în anii 2002 când încă se mai puteau achiziţiona calculatoare personale noi echipate cu sloturi de memorie SD-RAM. Chiar daca calculatoarele personale au abandonat acest standard , chipurile de memorie de tip SDRAM incă se fabrică pentru a echipa diferite dispozitive electronice unde viteza de lucru a memoriei interne nu prezintă importanţă. De exemplu multimedia player portabil sau un CD-Player este echipat cu un chip de memorie SDRAM

• DDR SDRAM - Double Data Rate SDRAM sau DDR1 - primele memorii DDR au făcut echipă cu generaţia calculatoarelor de peste 1Ghz, acest prag fiind atins pentru calculatoarele destinate publicului larg în anul 1999. Prima placa de bază cu suport DDR a fost disponibilă în toamna anului 2000.  Pe piaţa calculatoarelor personale memoriile DDR au coexistat cu cele SDR, tranziţia către acest standard fiind încheiată abia când pe piaţa calculatoarelor personale nu sau mai găsit plăci de bază compatibile cu memoriile SD-RAM.
• DDR2 SDRAM - Acest standard a devenit disponibil pentru utilizatori la jumătatea anului 2003.  Momentan sunt cele mai comune tipuri de memorie în rândul calculatoarelor personale.

• DDR3 SDRAM- deşi anunţate încă din 2005 primele plăci de bază cu suport pentru acest tip de memorie au apărut în vara anului 2007. În prezent reprezintă cea mai performantă soluţie iar costurile de achizitie sunt apropiate de cele pentru generatia anterioara -DDR2.

• DRDRAM sau Direct Rambus DRAM sau  este un tip de memorie RAM mai putin popular in randul calculatoarelor personale. Acest tip de memorie a intrat pe piata PC-urilor personale in 1999 avand ca sustinator principal producatorul de microprocesoare american Intel. Datorita costurilor mai mari de productie acest tip de memorie nu s-a impus pe piata.  Tehnologia dezvoltata de firma RAMBUS si-a gasit totusi utilitatea in special in randul consolelor cum ar fi Nintendo 64 sau Sony Playstation 2 si 3.