joi, 24 noiembrie 2011

VPN (Virtual Private Networks)

O reţea virtuală privată (VPN - Virtual Private Network) permite computerelor care se găsesc în reţele locale diferite să comunice între ele sigur şi simplu, chiar dacă se găsesc la mare distanţă unele faţă de altele. O reţea privată poate fi stabilită între două computere din birouri aflate în locaţii diferite sau din mii de computere din diferite părţi ale lumii.
    Reţelele VPN sunt sigure pentru că realizează o criptare foarte sigură pentru a proteja datele dumneavoastră în timp ce traversează Internetul. Chiar dacă un hacker ar "trage cu urechea" la comunicaţie, nu ar putea înţelege datele transmise, pentru că datele sunt criptate.
    Un alt aspect important al tehnologiei VPN este că echipamentele VPN monitorizează continuu datele pe care le transmit, utilizând proceduri sofisticate pentru a se asigura că informaţia nu este alterată în timpul traversării reţelei publice.
    Cel mai adesea, tehnologiile VPN sunt utilizate pentru legarea a două sau mai multe reţele locale (LAN), pentru a forma o mare reţea virtuală. Astfel, utilizatorii şi serverele care se găsesc la distanţă unul faţă de celălalt, în diferite locaţii geografice, sunt aduşi în aceeaşi reţea, lucrând împreună ca şi cum ar aparţine aceleiaşi reţele locale.
    Avantaje ale reţelelor virtuale private (Virtual Private Network):
- simplitate: transferul de date între elemente de reţea care se găsesc în locaţii diferite devine la fel de uşor ca tranferul de date în interiorul aceleiaşi reţele locale;
- preţuri reduse: nu este nevoie de linii de transmisiune dedicate între birourile aflate la distanţă. Reţeaua VPN utilizează legătura la Internet pe care o aveţi deja;
- securitate: datele transferate prin VPN sunt transferate în deplină siguranţă, fiind criptate cu SSL.
    Serverele de VPN SIA sunt compatibile cu standardele industriale actuale şi oferă o alternativă eficientă şi rentabilă la alte soluţii VPN. Serverele de VPN SIA sunt foarte potrivite pentru întreprinderile mici şi medii, utilizările lor tipice fiind:
- conectarea a două sau mai multe reţele locale în reţeaua mare a firmei;
- conectarea în reţeaua firmei a unuia sau mai multor utilizatori aflaţi la distanţă (roaming users). De exemplu unul din angajaţii firmei care nu se găseşte în birou ci lucrează de acasă sau de pe teren, poate accesa resursele din reţeaua internă a firmei conectându-se peste Internet la server-ul de VPN aflat la sediul firmei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu